Tanx Pinky...acum ceva ce stii destul de bine, o voi corecta cand vin de la desen
Iluzoriu
"A trecut o saptamana, a trecut alalteieri, a trecut ieri si incele din urma am ajuns la azi care a trecut si el. Acum sunt in punctul de trecere. Intr-un punct ametitor in care nu-mi dau seama daca e un nou "azi" sau un vechi "ieri". Incerc sa ma limitez la gandirea umana si, poate poate voi reusi odata si-o data sa inteleg ceva prin ea. Pana atunci totusi ma rezum la filosofia de "timp" o chestie atat de banala, masurata. Ma intreb cate o data cat de distructiva poate fii mintea umana, de cel emai multe ori creatia e e haosul si cu toate asta dainuie. Poate pentru ca haosul e o lege universala? Psoibil.
Cu toate astea stau in fusul oral al unui punct de trecere. Ora 24 suna impreuna cu clopotele bisericilor. Suna amortit, muribund, funebru. Sunetul acela ce imi da fior dar ma incalzeste pentru ca rezoneaza cu ploaia aspra, ce-mi vate in fereastra.
"Pic, pic, pic..." si-o pot tine asa pana maine sau pana mai ieri care e defapt azi si care in cele din urma devine alalteieri.De ce? Pentru ca e o iluzie in care te pierzi usor, pentru ca e doar o creatie umana usor de prins si incalcita pana la refuz. Pentru ca maine va fi defapt azi si azi ieri."
Telefonul suna si-o data cu el las jos masina de scris pe care se-nsira banalitatea mea.
Suna si suna si iar suna, dar mana imi e grea, e deshidrata, obosita. E pe moarte pentru ca nu ma voi opri din scris si probabil am carcei pe care deja nu-i mai simt. Unghi rosii pateaza hartia galbejita, mototolita, bolnava si imbaxita de respiratia mea si gandurile mutilate de un "Eu" personal alternat cu depresie.
Suna, suna si suna. Melodia de rock simphonyc nu se mai oprea. Imi distrugea obisnuiti nervi minimi.
-Alo? E 24:30 dimineata, de unde vrei sa am asa ceva? Inteleg...o seara...dmineata, pardon, buna. Mi-am dus mana la ochi frecandu-i obosita. Ma usturau si dureau cumplit. M-am uitat pe geam si mi-am relaxat corpul si imprincipiu simturile:
Sunau clopote funebre, ploua si pe asfalt umbla umbre muribunde. Muribunde din teama de necunoscut care pana la urma e teama de a exista. In principiu umbla umbre cenusii ce mor dispersate de ploaia incolora si calma.
Ma asez iar jos, iau masina si-mi trosnesc degetele, ma dureau:
"Timpul e iluzia trairii, teama iluzia simtirii ca orice sentiment de altfel iar eu sunt iluzia existenei propii. Traiesc in nebunie, ce la randul ei e o iluzie. Traiesc in vise si sperante desearte. Traiesc in realitati iluzorii"
Am luat foia si-am aruncat-o pe jos. Cu pasi mici, masurati m-am intors in camera rece, goala. Rupta de tine si mine
"Ma fac vinovata de netrecut prin cimitir"